Yoda, maestrul uleiurilor

Întotdeauna cînd mă gândesc la o anume îndeletnicire sau profesie îmi vine în minte Yoda, personajul fictiv din seria Star Wars. Maestrul Jedi Yoda care învaţă pe cei neexperimentaţi să ajungă la perfecţiune. “Învaţă-mă maestre” cred că ar fi lozinca fiecăruia care vrea să devină un as în ceea ce face. Chiar dacă ai un hobby tinzi să-l “practici” la perfecţiune încât să te bucuri de rezultatele relaxării într-un mod plăcut ţie. Dacă joci fotbal din plăcere, cu siguranţă dai tot ce ai mai bun, şi nu de puţine ori te-ai gândit: “Cum ar fii să ajung ca Messi sau Cristiano Ronaldo?”

În ultima vreme am şi eu o asemenea imaginaţie, dar în domeniul gastronomiei. Om la locul lui, ce se gândeste la familia lui are gânduri la gătit bucate gustoase. Mai ales că am dat peste câteva filme bune ce explorează artistic “bucătăria Michelin”. Restaurantele cu stele Michelin sunt vârful de lance al acestui domeniu, se zice că acolo se atinge perfecţiunea. Cred că orice bucătar fie el de meserie ori amator a visat la o experienţă într-un astfel de restaurant.

De aceea vă povestesc ceva comic, la ce m-am gândit dacă aş fii într-un astfel de loc:

“Luke (Mark Hamill) şi Solo (Harrison Ford) păsesc peste pragul umilului restaurant de o stea Michelin, unde îmi fac veacul ca bucătar. Uşor emoţionat de o asemenea vizită impromptu, aflu că se doreste paste Bolognese. Astfel de vizite trec ca emoţii mai presus de momente când criticii de artă culinară sau “inspectorii Michelin” pot să dea oricând buzna la tine pe ogor.

De aceea în această seară trebuie să impresionez ştiind din timp cu cine am de-a face…surpriza vine la final. Cu această ocazie scot uleiul presat la rece, proaspăt “măcinat” din nuci de macadamia pentru un gust şi o aromă specială. Ultima găselniţă în materie de prese de ulei era asul meu din mânecă, într-un asemenea mediu trebuie să fii la curent cu toate inovaţiile. Puţinul ulei încins din tigaie dă un miros îmbietor, nu-mi va părea rău pentru această alegere. Mă învârt pe ici, pe colo şi imediat am terminat comanda. Ospătarul serveste la masă, privesc pe geamul uşii bucătăriei şi observ că la prima vedere sunt impresionaţi, iar după ce gustă întrevăd un gest aprobator.

Era seara mea norocoasă, eram aproape sigur că voi fi chemat la masă pentru complimente. Mă îndrept spre masa celor doi şi primesc complimentele cu cea mai mare bucurie. După care le explic că voi transmite mai departe şi echipajului din care face parte şi Yoda. Se asterne linistea, după care Ford nu se poate abţine şi bufneste în râs: “-Get out of here. (Ieşi afară de aici)”, în stilul caracteristic. Îl întreb daca vor să-l întâlnească, văd că Hamill schiţează un zâmbet, întreaga situaţie devine hilară, la care Ford: “-Bring Yoda!”  Repede fac semn să fie adus. Pe un căruţ de vase apare Yoda, spre surprinderea lor observă că este o maşinărie. “-This is BB-8 in dizguise (Ăsta e BB-8 în deghizare)”. În final toată lumea a avut un timp bun şi sunt asigurat că voi mai primi o vizită pe viitor.”

Dacă sunteţi curioşi cine e misteriosul Yoda, “el este maestrul uleiurilor”, vă anunţ că este o “unealtă” care trebuie să facă parte din universul fiecărei bucătării. Presa de ulei YODA HOME PRO fiind personajul misterios de care vă povesteam. El face uleiul la o calitate superioară faţă de ceea ce găşiţi în comerţ şi pe deasupra la tine acasă.

Acum găsiţi şi reduceri la presa de ulei YODA.

Articol scris pentru Superblog 2017.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *