The Killing of a Sacred Deer

Regizorul Giorgos Lanthimos este o personalitate de referinţă în cinematografia ultimilor ani, mai ales după lansarea aclamatului The Lobster. Pot sublinia că respectivul film a fost nominalizat la Oscaruri pentru scenariu original, la Globurile de Aur îl găsim nominalizat pe Colin Farell şi la Bafta pentru cel mai bun film englez. Imposibil să ratezi o vizionare pentru că e ceva de referinţă, partea a doua că nu am scris despre el, nu am fost asa de entuziasmat.

Poate am asteptat o confirmare a genialităţii respectivului cineast, dar următorul proiect The Killing of a Sacred Deer mi-a dat omorul. Tipul ăsta a prins curaj accentuând exact părţile pe care nu le suportam de nici-o culoare. Tipul respectiv cred că are niste obsesii care le tratează cinematografic. Personajul principal (acelaşi Colin Farell) are acelaşi comportament de “retard”, mai exact anormal din punct de vedere social.

Universul social este mai realist dar primează elementele ciudate din relaţiile dintre personaje, adică ceva îi bolnav la mijloc. Oricum după o asemenea experienţă m-am lecuit de grec. Curios lucru că anumiţi cineasti îşi agravează anumite idei, îmi vine în minte Nicolas Winding Refn care la fel a cam luat-o pe arătură.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *