Sfarsitul copilariei

Şi acum rămân fascinat de ce efect seismic asupra fiinţei are o carte bună asupra mea, ambientul se metamorfozează, fotoliul devine o corabie, o navă spaţială ce urmăreşte ruta nou descoperită spre o nouă lume abia descoperită de temerarii scriitori. Am să mă opresc asupra cuvântului „temerar“, deoarece acestui autor britanic, Arthur C. Clarke, altul cu dificultate ridicată ar ţinti precis universul şi încărcătura operelor sale, după cum majoritatea am devenit interesaţi de scrierile sale, profetice -spun unii cu curaj nebun, după periplul şi turul titanic al curiozităţii umane: seria „Odiseea spaţială“. Într-o oarecare proporţie a celor care au citit volumul „Sfârşitul copilăriei“ au văzut în ea un fel de completare la seria amintită, sau mai bine zis un ecou al ei, cronologic vorbind, cartea din discuţie precede Odiseea.

Un roman simplu, cu teme covârşitoare, dansante credibil pe un scenariu irezistibil, m-aş apleca chiar să folosesc termenul de realist, deşi este sience -fiction (această etichetă este valabilă doar pentru ieri şi nu pentru mâine). Rezumatul crud şi rece ar suna, bineînţeles crud şi rece, dar să aprindem puţin becul: în timpul Războiului Rece pe parcursul cursei spaţiale Vestul alături de Est sunt înfrânţi în dorinţa de a aseleniza, de apariţia Overlorzilor, care susţin un plan pentru omenire, acela de utopie cu o finalitate deopotrivă mistică şi veritabil coşmar pentru individualitate. Apariţia lor duce la o pierdere a independenţei umane, cu un preţ consistent. Foamea, ignoranţa, războiul (acel fidel al speciei) sunt izgonite în cărţi de acum. O nouă lume răsare în doar cinci decenii de la contact, iar încă peste câteva, ce mai, spunem adio scutecelor, ne îndeplinim menirea şi rostul din punctul de vedere al britanicului.

Nu îmi cer scuze datorită lacunelor şi a faptului că mă opresc aici din rezumat, asta e o călătorie unică ce te însoţeşte la prima lectură şi nu am niciun drept să îţi ruinez o minune şi un miracol, după lectură ai să înţelegi că această carte mică îţi rezervă câteva revelaţii ce exlodează dintre rânduri. Prin ce rămâne memorabil faţă de alte cărţi ale genului este mesajul profund social,  caracterele întâlnirii şi implicaţiile unui contact cu conquistadorii spaţiali. Categoric nu se inserează în acele tipare cărţi SF ce abundă de extratereşti în mijlocul decimării din prima zi, deci un roman de război sau, versiunea mea, de măcel interrasial, lucru ce mai bine de o jumătate de secol de la apariţie a oferit o oază de la deşertul lui Ares în privinţa conflictului final dus de rasa telurică contra navelor spaţiale. Iar pentru acest ocol de temă, Arthur  C. Clarke are un loc special, o nişă deţinută doar de el.

Aş vrea să apară câteva fragmente ce te vor ajuta să priveşti corect cu ce se confruntă oamenii în spaţiul cărţii: „O lume şi locuitorii ei pot fi schimbaţi în numai cincizeci de ani, într-atât de mult încât să devină de nerecunoscut. Pentru asta nu e nevoie decât de cunoştinţe profunde de inginerie socială, de o viziune clară a scopului propus şi de …putere.“ Iată altul cu alt caracter pentru organizare, a rezistenţei: „… astfel era Noua Atenă, cu câteva dintre visurile ei. Spera să devină ceea ce-ar fi putut deveni vechea Atenă, dacă ar fi avut maşinării în loc de sclavi şi ştiinţă în loc de superstiţii. Dar era prea devreme pentru a şti dacă experimentul avea să dea roade.“ Categoric după ce o citeşti te face să te gîndeşti la ce ai fost martor ca turist cititor şi te întrebi de ce nu este ecranizată. Poftă la lectură.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *