„Am venit la ANONIMUL direct din studioul de editare al următorului meu film, care va fi prezentat în câteva săptămâni în cadrul Festivalului de Film de la Veneția. Nu mă opresc, nici măcar acum, după ce am primit acest trofeu, am foarte multe filme de făcut, inclusiv ceea ce cred că va fi cel mai bun film al meu. Vă mulțumesc pentru acest premiu și pentru că arătați publicului filmele mele.”, a spus Sergei Loznitsa în discursul său de acceptare a Trofeului ANONIMUL, înmânat de directorul artistic al festivalului, Miruna Berescu.
„Oamenii normali nu fac niciodată cinematografie. Trebuie să fii puţin nebun să participi la o astfel de activitate, care este ciudată, pentru că nimeni nu ştie ce facem. Nu există, ştiţi. Apare şi dispare imediat.”, a mai adăugat Sergei Loznitsa.
|