Aquarelle lips: experienta mea

Deoarece înainte de procedura de tatuaj semi-permanent am căutat informaţii pe internet fără să găsesc exact ceea ce mă interesa, vă voi povesti cum a decurs experienţa mea cu procedura în sine şi recuperarea.
Cam cu două zile înainte de momentul critic trebuie începută terapia cu antivirale (Aciclovir, Zovirax). În urma traumei, tegumentul e susceptibil erupţiei şi răspândirii herpesului. Dacă treci peste acest pas, e posibil să păţeşti ca mine şi pe cuvânt că nu a fost deloc plăcut.
De asemenea e o idee buna să iei după procedură un antiinflamator (de ex Nurofen).
Procedura a durat mai puţin de trei ore şi a fost întrucâtva dureroasă, nu excesiv. Tehniciana Daniela Axente a fost foarte grijulie, a purtat mănuşi, mască de faţă, a deschis acul în faţa mea şi m-a întrebat des dacă am nevoie de mai mult anestezic, dacă mă simt ok. Experienta este dureroasa, dar nu e ceva de groaza. Oricum, asta nu e o descurajare pentru cine chiar îşi doreşte buze rosii semi-permanente.

Tehnica se numeste aquarelle lips si presupune colorarea discreta a buzelor, in degrade din exterior spre interior. Aspectul e natural, nu “rujat”.

Instrucţiunile de îngrijire pe care le-am primit sunt cam aşa:

  • În primele ore sa şterg buzele cu o discheta umedă la interval de 30 de minute, în decursul nopţii măcar o dată.
  • A doua zi se continuă la fel, ştergând la interval de câteva ore.
  • Din a treia zi se poate aplica unguent cu vit A şi D.

Unguentul are menirea să ajute la setarea culorii, protejarea tegumentului şi bineînţeles hidratare. Nu se găseşte în farmacii, eu l-am comandat online de aici. Mi-am luat 10 pliculeţe din care am folosit 4.

Si acum, experienta mea cu microblading-ul, impresii notate in timp real:

Timeline Microblading

Durată procedură: 15.30-18.15

Prima zi
18.40: Am ajuns acasă, buzele îmi sunt complet anesteziate, gigantice, visinii, nu simt durere, ci mă simt numai incomod ca după dentist.
19.54: Doamne, sper sa nu îmi rămână buzele imense.
21.10: Anestezia începe să îşi piardă din efect, senzaţie de disconfort, uşoară durere. Buzele sunt sensibile la atingere.
22.30: Doare! şi ustură. Sub pigmentul roşu, pielea e vânătă. Totuşi, nu e gravă situaţia, mi s-a părut mai neplăcut să nu îmi simt buzele.
23.10: Buzele mele sunt fabuloase. Kylie Jenner, step aside. Inflamaţia s-a mai redus, mă doare la atingere şi ustură fara oprire. M-am şters conştiincios cu discheta umedă şi acum buzele îmi sunt foarte uscate. Nu e distractiv.

02.16: Durerea şi usturimea au dispărut aproape complet. M-am şters din nou cu discheta umeda.

A doua zi
08.40: Neata! Buzele îmi sunt încă umflate şi cam fab! Simt că pielea e întinsă la maxim şi nu pot zâmbi… dar cam atât. Durerea şi usturimea au dispărut.
20.00 Inflamaţia e mult redusă dar buzele sunt mega uscate. Mâine dimineaţă… hidratare!

A treia zi

08.20 Vitamina A si D, my new best friend. Buzele au culoarea inca foarte rosie, dar si-au revenit la dimensiunea normala.

A patra zi

  • 09.10 Din pacate mi-a aparut un herpes… Grrrr NUU

De aici… teoretic lucrurile ar trebui să o ia înspre foarte bine. Nu în cazul meu însă, deoarece am făcut o frumuseţe (a se citi monstruozitate) de herpes pe buza de jos. In orice caz, din a cincea zi pielea a inceput sa se decojeasca. A trebuit sa fac un efort sustinut ca sa nu imi musc cojile. E foarte important sa ramana pe loc pigmentul.

In cam 15 zile dupa procedura s-a dus herpesul si s-a vindecat pielea, iar la o luna se poate vedea rezultatul semi-permanent.

Sursa foto: Daniela Axente

Daca am notat impresiile din momentele recuperarii, trebuie sa fac si o nota de final cu o privire de ansamblu. Mai bine spus, cum m-am simtit in ultimele 2 luni  cu buzele pigmentate.

Raspunsul e…destul de grozav. Le ador. Efectul e discret, dar mai accentuat decat, sa zicem, un balsam de buze cu pigment. Cel mai probabil voi merge pentru un retus in momentul in care culoarea se estompeaza deoarece diferenta e imensa.

I wake up looking glam.

Tatal meu nu a stiut ce e schimbat la mine, m-a privit lung, putin confuz si mi-a zis:

“Mariuta, esti frumoasa”. Ce-i drept, nici acum nu cred ca stie care e schimbarea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *