Ghidul vorbelor frumoase

Săptămâna trecută, vineri, m-am găsit în templul cărţilor, vulgar numită de mirenii epocii contemporane librărie, un loc unde, de regulă, ochii cad pe un volum sau două, în funcţie de cămăruţa de piele a banilor nu tocmai fertili, sau te regăseşti cu o nouă carte a unui autor preferat. Am fost plăcut surprins în acea zi, nu tocmai prietenoasă cu persoana mea, de un nou volum al editurii Nemira în colecţia botezată în mod inspirat Bonton, colecţie deosebită pentru mine datorită rafinamentului catifelat împletit cu umorul intelectual specific acestei secţiuni a editurii.

Cartea este intitulată „Complimente. Mic tratat de întrebuinţare a complimentelor” scrisă de către Gloria Beck . Să pornim în explorarea universului dintre coperţi luând termenul de compliment ca ax mundi sau ghid, care este definit drept un cuvânt de laudă, de măgulire ce exprimă o atitudine prietenoasă, de stimă, respect sau de consideraţie.

 

 

Pentru autoare, chiar şi în acest timp al vitezei, chiar şi în limbaj, a observat subnutriţia unor vorbe, standardizarea unei conversaţii în special în sensul negativ al ei, devenind la fel de caldă ca bisturiul unui chirurg. A reliefat importanţa stăpânirii formulării unor complimente, ce într-adevăr pot ajunge la treapta de artă; prin intermediul ei un individ îşi traduce emoţiile în gânduri, iar pentru a le putea împărtăşi în vorbe către ceilalţi,  este posibil să fie creativ în cuvinte frumoase, ocazii sunt, totul e să le rostească. Dacă complimentul  este adus într-o discuţie, este pentru două scopuri principale: primul ar fi menipularea, esenţială şi ea, doar că maschează şi o latură ascunsă a egoismului, al doilea scop este unul de natură altruistă, o interacţiune cu ceilalţi mai bună, fără un scop ascuns. Cuprinsul cărţii este împărţit simplu, în capitole şi subcapitole, cu titluri alese, pornind de la un scurt istoric al complimentelor, până la diferenţa între ce vor să audă urechile femeilor faţă de cele ale bărbaţilor, veţi vedea fiecare ce doreşte să audă sau la ce devine impresionat, o adevărată călătorie pe mapamondul garnisit în frumoasele cuvinte de suflet dedicate unui suflet.

Un volum ce îţi oferă o lectură inedită, cu o ţintă pe termen lung ce arată puterea magică a cuvintelor şi ce capodopere pot ele să făurească în jurul tău, cine poate şti, poate şi lumea este un compliment pentru un cuvânt, o vorbă frumoasă pentru noi, iar noi o ruinăm. Hai să încetăm să o distrugem, să începem cu complimentele. Sunt sigur că va fi o lectură uşoară şi plăcută, aşa a fost pentru mine, o recomand fără nicio remuşcare pentru că este o carte ce nu răpeşte din timp, din contră, cu ea realizezi că timpul devine şi mai preţios. Pentru cei cărora vă surâde tema acestei cărţi nu ezitaţi în a o deschide; credeţi-mă, după ce aţi fost curajoşi şi aţi deschis-o, va rămâne aşa o perioadă.

Cristian Pontos

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *