Dincolo de zid

Dincolo de zid e celebrul teritoriu misterios din Game of Thrones care de multe ori a stârnit curiozitatea celor care au vizionat acest serial. La început poveştile despre acest ţinut erau succinte dar îndeajuns de bune încât să crească interesul. Încet acţiunea din Nord s-a îndreptat spre Zid şi după care câteva dintre personajele principale s-au avântat dincolo de marele zid de gheaţă.

Explorarea acestui teritoriu pustiu a adus şi mai mult mister, plus că am urmărit înfriguraţi ce ne asteaptă prin venirea unei ierni îndelungate. Ciocnirea dintre diferiţii conducători va avea loc sub anotimpul frigului, iar rezultatele cu siguranţă vor fi catastrofale, după cum ne-a obişnuit cei de la HBO.

Acum vă gândiţi ce m-a apucat să vorbesc de iarnă în plină vară toridă cu o caniculă de cod roşu. N-am ce face dacă lansarea sezonului sapte din acest serial a fost lansat în anotimpul secetos. De aceea vă invit să vă dublu răcoriţi: un binge Game of Thrones şi gustarea unui gelato îngheţat de răcoros. Ambele vin de dincolo de zid, chiar şi gelato de dincolo de zidul congelatorului. Desigur că este vorba despre Gelato Siviero Maria, cu un procent de grăsime mai mic decât cel al unei înghețate (gelato are aproximativ 7% grăsime, în timp ce înghețata are cel puțin 10%), asta să nu spuneţi că nu v-am zis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *