Carrie

Un roman care iniţial a fost acceptat doar de coşul de gunoi, respins de numeroase edituri, a cărei posibilitate de a se afla în mâinile noastre este datorată soţiei scriitorului care a recuperat materialul, neîndoindu-se de talentul lui, l-a convins să îl modifice şi să-l extindă, iniţial Carrie pornind de la o povestire de trei pagini. Este un caz tipic în problema de publicare, câte alte romane bune şi radicale  nu au întâmpinat această barieră din partea editurilor? Dar în cazul lui Stephen King rezultatul a fost unul de excepţie atât pentru edituri, dar mai ales pentru cititori.

Dupa cum primul său editor a declarat despre carte: ‘‘Carrie a fost primul roman al unui scriitor care avea să transforme cele mai atroce coşmaruri ale cititorilor în visuri de aur pentru editorii săi’’, astfel ajungând unul din cei mai de seamă autori din America, cu numeroase romane şi povestiri.  Această carte a ajuns destul de târziu în vizorul meu, recunosc, nu pentru că nu prefer scrierile lui Stephen King, Apocalipsa lui fiind una dintre cărţile din top 5 personal, urmată de Shining, Turnul Întunecat, fiecare având o idee de ansamblu precisă ca un mozaic arab. Când am ajuns în cele din urmă în fotoliul de lectură, un şoc! Un şoc bun, ce demult nu m-a mai vizitat în acest mod plăcut. Regele a reuşit pentru prima oară să cântărească atent ingredientele unei reţete ce multor pasionaţi ai scrisului nu obţin o gustare apetisantă. Cu o reuşită pe deplin recunoscută, a scos din cuptorul creativităţii o literatură remarcabilă prin conţinut, inteligenţă, intrigă bizară şi ceva ce reflectă o societate.

Un autor bun îndeplineşte două lucruri, în primul rând ideea lui inovatoare şi în al doilea rând modul în care transpune acea idee în scris, traducerea ei în cuvinte. Mie îmi este deosebită din ea tema camuflată frumos, necesitatea de a fi lângă cineva, să fii acceptat şi iubit, iar de aici tot calvarul prin care protagonista adolescentă este nevoită să înoate.

O dramă porneşte din lipsă sau pierdere, în acelaşi fel este construit şi romanul-nuvelă Carrie, îţi aminteşte de o tragedie greacă, personajul Carrie ajungând un arhetip pentru fiinţa umană izolată în ea şi faţă de exteriorul ostil. Nicicând prin aşa puţine pagini nu au fost spuse aşa de multe. Carrieta White, pe numele complet, o adolescentă ce nu poate fi invidiată de nimeni, retrasă şi introvertită din fire, cu o copilărie ce s-ar putea insera cu uşurinţă în Purgatoriul lui Dante, îndură răutăţile cu iz de persecuţie a colegilor de clasă. Pentru ea şcoala devine o sală cu multe camere, fiecare o tortură cu orar fix, din care nu poate scăpa. De parcă nu ar fi deja suficient, este şi victima mamei sale fanatice, o femeie cu simţul violenţei mai dezvoltat decât simţirea maternă. Odată cu umilinţa la apogeu şi pierderea în izolare, în carcera adâncă a ei descoperă o moştenire de familie ce o va metamorfoza într-o furie a modernităţii. Moştenirea sub forma telekineziei o va ajuta să obţină satisfacţie de pe urma răzbunării asupra celor care au umilit-o şi maltratat-o, vor fi aruncaţi, zdrobiţi şi incendiaţi. În concluzie, este o carte ce vă va ocupa mâinile şi ochii pentru puţin timp, dar mintea pentru o durată lungă.

Poftă la lectură !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *