Barbarul privit de Greci si Romani 

Termenul de barbar provine din cuvântul grecesc antic βάρβαρος (Barbaros). Idiomul grecesc literal înseamnă “cine nu este grec este un barbar”. De altfel un cuvânt grec care înseamnă la origine „cel al cărei este de neînţeles”. Sunetul cuvantului grecesc barbaros onomatopeic este a unei persoane care se balbaieste vorbind, de aceea sunt atribuite acelor persoane care nu vorbesc limba greaca si se afla in afara societatii grecesti. De fapt, cei care nu vorbesc greaca, fie că sunt romani sau latini. Apoi, aceştia din urmă au fost excluşi din acest grup, iar termenul desemna atunci toate popoarele altele decât grecii şi romanii. [1] Semantic vorbind in dictionarul englezesc de la Oxford gasim 6 definitii pentru subiectul barbar. Etimiologic dupa cum afirmam fiind vorba despre descrierea unui strain care nu vorbeste limba celui care-l defineste ca barbar.

Din punct de vedere istoric cel care nu este grec s-au cel care traieste in afara Imperiului Roman si mai mult populatiile la nord de imperiu. Roma privea barbarii modulabil: în infinitatea de popoare barbare, unele erau mai puţin barbare decât altele. În special, cele care trăiau în interiorul Imperiului. Noțiuni comparabile au fost folosite de diferite civilizații non-europene. În Imperiul Roman, romanii foloseau cuvântul barbar pentru germani,celțiperșicartagineziibericitraci, iar în unele privințe chiar și pentru greci. Tot din punct de vedere istoric erau priviti ca barbari cei care nu erau crestini, la fel in Italia reneascentista cei care se aflau in afara acestui popor erau considerati barbari. O alta definitie este ceea de persoana nesimtita, salbatica si necivilizata, definitii atribuite de multe ori de catre chinezi strainilor. O alta atribuire este ceea de persoana needucata care nu are simpatie fata de cultura.

Ele deveneau însă din ce în ce mai multe pe măsură ce cuceririle romane se înmulţeau, barbarii fiind susceptibili de a deveni cetăţeni romani. Ceea ce s-a întâmplat în 212: toţi locuitorii liberi din lumea romană au primit cetăţenia. În schimb, cei care trăiau în exteriorul Imperiului, în barbaricum, acest spaţiu sălbatic de mlaştini, păduri, deşerturi etc. Nu puteau decât foarte rar de a ieşi din starea lor de barbari.

In privinta grecilor, ne dam seama ca este vorba despre un adevarat steoreotip elenistic care comparau barbarii cu termenii de copii pentru ca nu puteau vorbi limba greaca si nu se pot exprima clar, fricosi, neputinta de-a se conduce singuri din punct de vedere politic. Aceste stereotipuri sunt promovate si de scriitori ai vremii ca Isocrates (secolul 4 i. Hr.) care credea ca atacarea Persiei va fi o rezolvare a problemelor grecesti. Un alt exemplu poate fi luat marele orator Demostene care face comentarii derogatorii in discursurile lui folosind si cuvantul de barbar. Celebrul Cicero descria  aria de muntii din Sardinia, un teritoriu de barbari.[2]

Desigur ca aceste stereotipuri nu au fost universal valabile pentru universul cultural grecesc, de exemplu Xenofon a scris o lucrare fictionara la adresa lui Cyrus, fondatorul Imperiului Persan, un intreg text utopic pentru aceea perioada, unde il preamareste pe acest mare conducator persan. Termenul de barbar a supravietuit in limba greceasca pana-n Evul Mediu mijlociu, in Imperiul Bizantin fiind deseori folosit, gasim un sfarsit al folosintei acestui cuvant o data cu sfarsitul Imperiului Bizantin in secolul 15.

Putem observa o descriere complexa a barbarului si din punct de vedere al artei prin celebra sculptura ”Galul Murind”, sculptata de scuptorul grec Epigonos (sec. III i. Hr.). Lucrarea originala in bronz nu s-a pastrat (ca multe alte opera grecesti) doar copia fidela romana, un obicei des intalnit in care se copiau lucrarile originale, astfel s-a pastrat faimoase sculpturi. Sculptura de care vorbeam reprezinta un gal murind pe campul de lupta din batalia grecilor cu celtii in zona Anatoliei. O reprezentare realista a unui gal cu vestimentatie si trasaturi fizice specific celtice (parul si mustata), care nu-si accepta moartea si soarta de-a fi invins stand pe scutul cazut in fata lui. Reprezentare ce a servit la celebrarea unei mari batalii contra celtilor si de-a arata soarta celor din afara Greciei, acei barbari reprezentati de acest gal cu capul plecat, o stare atribuita unei intregi populatii descrisa barbara. Desigur o sculptura care reprezinta si eroismul acestora si demnitatea unui adversary redutabil, cum dealtfel sa fie scoasa in evidenta redutabilitatea grecilor ce au tinut piept unui “barbarism” puternic, greu de rapus. Aveau admiratie fata de curajul si eroismul acestora dar considerau cultura lor drept barbara. [3]

Acei barbari care ajungeau in Grecia sau Roma erau de multe ori luati drept sclavi, fiind initial prizonieri de razboi s-au puteau proveni si din inchisori. In Grecia Antica la tara existau foarte putin sclavi, pentru ca un taran cu greu si-i putea procura la asemenea preturi: pe piata din Delos, care era cea mai importanta si unde erau expusi goi, un sclav robust costa si pana la un jumatate de million. Si apoi, spre deosebire de cum se proceda la Roma, unde stapanul chiar avea dreptul sa-l ucida, la Atena slcavul se bucura de o oarecare protectie din partea legii. Daca il ucideai, ajungeai la tribunal, acuzat de crima. Iar daca il exploatai prea rau, il vedeai ca fuge si se ascunde intr-un temple, de unde nu mai puteai sa-l scoti, si trebuia sa-l vinzi la un prêt de lichidare. Pe multi ii angaja statul, ca personal de serviciu- portari, curieri, intendenti, cu lefuri mici, cu libertate de miscare si dreptul la o locuinta. Altii patrundeau in familiile unor persoane particulare, ca bucatari, oameni de serviciu, sau chiar ca secretary ori bibliotecari; si ajungeau sa fie considerati membri de familie. Oricum, trebuie sa recunoastem ca foarte civilizata Atena a practicat o sclavie de maniera mai umana, desi nu  si-a facut din ea o problema de constiinta, asa cum si-au pus-o unii filozofi. Socrate n-a vrut sa o discute, iar Platon considera comdamnabil ca grecii sa aiba ca sclavi tot greci. El intelegea ca era drept si normal ca strainii sa fie aserviti cetatenilor. In acest sens putem vedea ca o mare majoritate a sclavilor provin din zone exterioare Greciei Antice cum ar fi: zone in jurul Marii Negre (Tracia, Crimeea) la fel si din Asia Mica. [4]

O intreaga gandire asupra barbarilor ce se reflecta in faptul ca pozitia unui barbar in societatea greceasca ar fi cea de sclav, o idee care dupa cum am vazut se atenueaza odata cu asimilarea acestuia in diferite pozitii sociale de joasa speta, dar care ii creeaza un cadru mai atenuant. La fel putem considera si pozitia romanilor fata de barbari, acele persoane non-romane care in cele din urma au ajuns sa fie asimilate in cadrul imperiului sau o data cu decaderea a imperiului sa devina deschisa spre o politica de acceptare, un exemplu bine conturat de introducerea acestora in armata fara a face parte din regiunile imperiului.

 

 

Bibliografie:

 

  1. Grout, James, “The Dying Gaul”, Encyclopædia Romana. Chicago, ILUniversity of Chicago
  2. Indro Montanelli, Istoria grecilor, Editura Artemis, Bucuresti, 1994
  3. The fall of natural man: the American Indian and the origins of comparative ethnology. Cambridge University Press Pagden, Anthony (1986). “The image of the barbarian”
  4. Russell Meiggs, Istoria Greciei, editura All, 2006

[1] The fall of natural man: the American Indian and the origins of comparative ethnology. Cambridge University Press Pagden, Anthony (1986). “The image of the barbarian”, pag. 15

[2]  Russell Meiggs, Istoria Greciei, editura All, 2006, pag. 376

[3] Grout, James, “The Dying Gaul”. Encyclopædia Romana. Chicago, ILUniversity of Chicago

[4] Indro Montanelli, Istoria grecilor, Editura Artemis, Bucuresti, 1994, p. 120

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *